Biserica Zlãtari este situatã pe Calea Victoriei, fostul Pod al Mogoºoaiei, între strãzile Stavropoleos ºi Lipscani, în apropierea Muzeului Naþional de Istorie a României, într-o zonã încãrcatã de vestigii ale Bucureºtilor de altãdatã.
Sfântul locaº are în prezent douã hramuri: Naºterea Maicii Domnului (8 septembrie) ºi Sfinþii Mucenici Ciprian ºi Iustina (2 octombrie) . Numele vechi al bisericii vine de la meºterii zlãtari (aurari sau argintari) , din mahalaua „popii Manta”. Se pare cã pentru ei s-a ridicat un mic locaº din lemn, în veacul al XVII-lea, pe locul Zlãtarilor de la Sãrindar, donat Elenei, fiica lui Radu – Vodã ªerban ºi mamã a Cantacuzinilor din Muntenia. Biserica avândhramul Adormirea Maicii Domnului este pomenitã în documente la 25 august1667.
Pe locul ei, sau în apropiere, se zice cã «s-a clãdit din nou, din temelii aceastã…bisericã Zlãtari, în anul mântuirii 1705», prin ajutorul Spãtarului Mihail Cantacuzino ºi al altor binefãcãtori. A fost închinatã Patriarhiei din Alexandria, împreunã cu hanul Zlãtari, care înconjura biserica la începutul secolului al XVIII-lea, cu ocazia vizitei fãcute de patriarhul Gherasim Palada la curtea domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Mãnãstirea a fost bogat înzestratã de ctitori cu prãvãlii, cu pivniþe ºi cu moºii, devenind una din cele mai bogate mãnãstiri din þarã în secolul al XVIII-lea. Existenþa unui paraclis al mãnãstirii Zlãtari (cu hramul Sf. Andrei) estepomenitã într-un document din 1818.
Dupã cutremurele din 1802 ºi apoi din 1838, „Aceastã sfântã ºi dumnezeiascã bisericã fiind în mare ruinã ºi crãpându-se, s-a început a se ridica din temelieîn anul 1850, cu binecuvântarea IPS Mitropolit al Ungro-Vlahiei D. D. Nifon, în zilele prea înãlþatului Domn al Þãrii Româneºti Dimitrie ªtirbei, de preasfinþitul Arhiereu D. D. Calistrat Livis”. Calistrat, egumenul mãnãstirii, era arhiereu ºi avea rang onorific de mitropolit al Libiei.
Noul edificiu fost terminat de egumenul succesor, Attanasie, care s-a ostenit de a sãvârºi atât biserica începutã, cât ºi clãdirile anexe. Pisania în limba greacã dela 1860 menþioneazã hramul Naºterea Maicii Domnului, 8 septembrie, ziua în care s-a sfinþit biserica. Construcþia s-a fãcut dupã planurile arhitectului Xavier Villacrosse.
Pictura interioarã a fost realizatã între 1853-1856 de maestrul Gh. Tattarescu, întors în þarã dupã anii de studii în Italia. Lucrarea este realizatã în tehnica ulei, cu scene biblice grupate în panouri mari, influenþa artei religioase occidentale fiind prezentã la fiecare pas. Tâmpla sculptatã în lemn ºi poleitã, împreunã cu icoanele sale ferecate în argint, reprezintã opere de artã. Tot atunci a fost rezidit turnul – clopotniþã.
Biserica a mai fost reparatã la 1864, 1876, 1898. Din 1888 devine bisericã parohialã. La 1903, hanul ºi turnul-clopotniþã din faþa bisericii (cu picturi fãcute de pictorul grec Diamantopoulos) au fost dãrâmate pentru lãrgirea Cãii Victoriei.
Biserica a fost restauratã între 1907-1908 prin grija arhitectului Jean Pompilian (1872-1938) . Cutremurul din 1940 a avariat turlele bisericii, acestea fiind refãcute atunci provizoriu, iar între anii 1971-1973, reclãdite în forma de azi. Dupã cutremurul din anul 1977, în grãdina bisericii s-au ridicat douã blocuri de locuinþe, în imediata apropiere a monumentului, pe laturile de nord ºi de sud. Fostul Hôtel de France, de vizavi, a fost demolat ºi înlocuit apoi cu o clãdire înaltã de beton ºi sticlã, în care se oglindeºte astãzi, în zilele însorite, silueta bisericii.
Construcþia bisericii, aºa cum o vedem astãzi, are un plan cu o singura navã, înscrisã în dimensiunile 23. 5 m x 12 m, terminatã cu absida pentru altar. Lateral, sunt numai sugerate absidele sub douã dintre cele patru arce care susþin turla ceamare de deasupra naosului. Pãtratã în exterior ºi octogonalã în interior, cu pandantivi arce late, aºezate pe colþuri, nava bisericii înalþã privirile cãtre icoana Pantocratorului, de pe bolta turlei centrale. Pe extremitãþile reunite ale pereþilor naosului se ridicã alte patru turnuri mai mici ºi mai zvelte, tot octogonale, pe baze paralelipipedice de secþiune pãtratã. Pronaosul este mai îngust, acoperit cu o boltã în leagãn ºi are cafas deasupra intrãrii.
Biserica este luminatã prin ferestre cu vitralii reprezentând icoane de sfinþi. În perioada 2008-2014 s-au realizat ample lucrãri de restaurare ºi consolidare a sfântului locaº. S-au fãcut reparaþii în exterior ºi în interior, s-a curãþat ºi restaurat pictura muralã, a fost înnoitã pardoseala bisericii ºi se lucreazã la restaurarea iconostasului ºi a mobilierului de lemn policrom.
În exterior, biserica este tencuitã simplu, ornamentatã cu corniºe, brâu, bazele turlelor ºi arce la ferestre, toate alcãtuite din cãrãmidã roºie sau în alternanþã cuzone tencuite. Tot astfel este ornamentat ºi timpanul pronaosului, prevãzut cu ocniþe. Pridvorul-baldachin cu o arcadã pe douã coloane din piatrã, este mai scund. Un soclu înalt de piatrã corespunde înãlþimii pachetului de trepte de la intrare.
În biserica Zlãtari se aflã, din anul 1790, fragmente din moaºtele Sf. Sfinþit Mucenic Ciprian. Acesta a fost mare vrãjitor în Antiohia Pisidiei, dar cunoscând puterea lui Hristos, prin credinþa ºi curãþia sufleteascã a fecioarei Iustina, s-a convertit la creºtinism. A slujit ca preot ºi episcop al Bisericii ºi s-a învrednicit de cununa sfinþeniei, primind moarte martiricã în cetatea Nicomidiei, la 2 octombrie 304, împreunã cu fecioara Iustina ºi cu dreptul Teoctist. Mulþi închinãtori vin sã-i cearã ajutorul pentru izbãvirea de patimi, de farmece ºi de blesteme.
De asemenea, în sfântul locaº se aflã o icoanã a Maicii Domnului, fãcãtoare de minuni, aºezatã spre venerare în firida din latura de sud-est a naosului.
Giuvaierul spiritual al Zlãtarilor inspirã zilnic duhul rugãciunii, iar comunitatea credincioºilor de aici, însufleþitã de bucuria credinþei, desfãºoarã programe culturale, educaþionale ºi social-filantropice care cultivã, în lumea grãbitã a oraºului, semne de speranþã ºi solidaritate. La înfrumuseþarea slujbelor participã ºi Corala «Cantate Domino», formatã din artiºti profesioniºti.