DESPRE FARMECE, VRĂJITORIE, ASTROLOGIE ȘI MAGIE (răspunsuri ale Părintelui CLEOPA ILIE)

[2010-05-31]

DESPRE FARMECE, VRÃJITORIE, ASTROLOGIE ȘI MAGIE
Pãrinte Cleopa, ce este vrãjitoria și de câte feluri este?
Prin cuvântul vrãjitorie înțelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinți omenești. Vrãjitoria s-a practicat atât la poporul evreu, în timpul Legii Vechiului Testament, cât și la creștinii din Legea Darului, pânã în vremea noastrã. În Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrãjitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrãjitori au fost atât Valaam, cât și cei trei magi care practicau astrologia.
Dupã învãțãtura Sfântului Nicodim Aghioritul, vrãjitoria se împarte în mai multe pãrți, și anume: Vrãjitoria propriu-zisã, prin care se înțelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute și altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrãjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmã, numitã chiromanție și prin alte obiecte (bobi, cãrți de joc, cafea etc).
Descântarea, spiritismul, adicã chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce sunt in viațã. Descântãtorii pretind cã cheamã sufletele morților din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se rãzbuna pe cineva. În zilele noastre se practicã descântecul în rândul credincioșilor, precum stingerea cãrbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugãciuni, pentru cei bolnavi, care pretind cã sunt "vrãjiți" etc.
Ghitia, adicã ghicirea sau vrãjitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numitã astãzi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de veșminte clericale, cheia bisericii, cenușa din cãdelnițã, scrierea unor nume pe toacã, pe clopote, pe ziduri de bisericã, sau introducerea lor in candele etc. Fermecãtoria, adicã vrãjirea unor tineri spre a se cãsãtori unii cu alții sau a se despãrți, prin invocarea ajutorului diavolesc, numitã popular "ursitã".
Ghicirea prin mãruntaiele animalelor, numitã "iconoscopia": în acest fel de vrãjitorie intrã si visurile, zodiile, ceasurile bune și rele, ghicirea prin membrele trupului, numitã si prevestire (țiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mâncãrimea palmelor). Baierele prin care se înțelege purtarea la mânã sau la piept a unor semne satanice, ațe, chei, obiecte (amulete) sau bucãți de stofã vopsite spre pãzirea de boli, de primejdii și de pagube, dupã ce mai întâi s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chemãtorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Între aceștia se numãrã cei ce fac focuri înaintea caselor și sar prin foc, ghicitorii din pântece precum și cei ce ghicesc în mãruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrãjitorie ce se practicã în zilele noastre.
Astrologia este o vrãjitorie practicatã din cele mai vechi timpuri pânã astãzi. Prin astrologie se înțelege ghicirea celor viitoare prin mișcãrile stelelor, planetelor, vânturilor, norilor și ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind cã fiecare om are o stea proprie.
latã câteva din cele mai obișnuite feluri de vrãjitorii, unele aproape uitate, altele practicate și în zilele noastre, pe care le combatem și de care trebuie sã fugim, fiind iscodiri diavolești care amãgesc și înșalã pe mulți creștini spre a lor pierzare.
Poate, într-adevãr, sã ajute diavolul pe oameni prin vrãji, mai mult decât ne ajutã puterea și harul lui Dumnezeu?
Sã se știe cã diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe rãufãcãtori. Ei nu pot niciodatã sa facã minuni adevãrate, ci numai cu nãluciri mincinoase înșalã pe cei necredincioși și slabi în credințã. Acest adevãr ni-l aratã dumnezeiescul pãrinte loan Gurã de Aur, zicând: ,,Nu vezi cum diavolii n-au putut sã vindece nici chiar pe vrãjitorii și fermecãtorii care le slujeau lor, de beșicile și de bubele date de Moise în Egipt, și pe tine oare au sã te vindece? (leșire 9, 11). Și dacã dracii nu se milostivesc de sufletul tãu, cum se vor întrista pentru durerea trupului tãu? Dacã dracii se silesc sã te izgoneascã pe tine din împãrãția lui Dumnezeu, cum te vor izbãvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri și basme. Deci, nu te amãgi, creștine, cã niciodatã lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor. Cã mai lesne poate face focul sã înghețe și zãpada sã încãlzeascã, decât diavolul sã te vindece pe tine cu adevãrat" (Împãrțire de grâu, Buzãu, p. 324).
Deci, noi când ne îmbolnãvim sau avem necazuri, sau suntem nedreptãtiți, sau avem pagube, sau copii de cãsãtorit, sau alte greutãți în familie, sã nu mai alergãm la ajutorul diavolului și al slugilor lui, care sunt vrãjitorii și ghicitorii, ci la bisericã sã alergãm și la preoti, la rugãciune și la post și îndatã ne va ajuta Bunul nostru Tatã, Care ne-a zidit, cãci are milã de noi.
Care sunt urmãrile pãcatului vrãjitoriei?
Cei ce fac vrãji și aleargã la vrãjitori fac un mare pãcat împotriva Duhului Sfânt, cãci pãrãsesc pe Dumnezeu și cer ajutorul diavolilor. Se leapãdã de slujitorii lui Hristos, adicã de sfintiții preoți și se duc la slujitorii satanei. Adicã, lasã apa cea vie, preotul și harul mântuirii din Bisericã, și, pentru interesele lor pãtimașe și omenești cer ajutorul vrãjmașilor lui Hristos, adicã al vrãjitorilor și vrãjitoarelor. Se leapãdã de adevãr și primesc în loc minciuna, cãci toate cuvintele vrãjitorilor sunt minciunã și amãgire diavoleascã. Un pãcat așa de mare împotriva Duhului Sfânt nu se iartã celor vinovați nici în veacul de acum, nici în cel ce va sa vinã, dupã cum spune Hristos, de nu se vor pocãi toatã viața. Pentru un astfel de pãcat vin asupra celor vinovati, care aleargã la vrãji, tot felul de rãutãți și primejdii. Mai întâi, mustrarea conștiinței cã au lãsat pe Dumnezeu și au cerut ajutor vrãjmașului lui Dumnezeu.
Apoi, este oprirea pe mai mulți ani de la Sfânta Împãrtãșanie, de la 7 pânã la 15, și chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred și aleargã la vrãji, alungã din inima lor darul lui Dumnezeu si aduc în casa si în inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vrãji și cred în ajutorul lor, se leapãdã de Hristos și se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vrãji și aleargã la acestea nu se cade a se mai numi creștini ci apostați. Apoi, cei vinovați de acest greu pãcat sunt pedepsiți de Dumnezeu cu boli grele și fãrã leac, cu suferințã în familia lor, cu pagube și neînțelegere, cu sãrãcie și moarte cumplitã. Și dacã nu se spovedesc la preot și nu-și plâng pãcatul acesta cu lacrimi toatã viața, nu se pot mântui.
Vrãjitorii și cei ce cred și aleargã la ajutorul diavolului, dacã nu se pãrãsesc de aceasta și nu se pocãiesc, "se leapãdã cu totul din Bisericã", adicã se despart de Hristos și se dau de bunãvoie în mâinile vrãjmașului, iar dacã mor în acest pãcat, nici nu se îngroapã cu preot; ci, asemenea celor pãgâni și lepãdați de credințã, spre veșnica lor osândã în muncile iadului. latã urmãrile grozave ale vrãjitoriei.
Ce canon rânduiesc Sfinții Pârinți vrãjitorilor și celor ce aleargã la vrãji?
Cel mai aspru pedepsește pe vrãjitori Sfântul Vasile cel Mare. latã ce spune el în canonul 72: "Cel ce se dã vrãjitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigașilor". (Sfântul Vasile 72; Sfântul Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrãjitori în rândul ucigașilor de oameni și a celor lepãdați de Dumnezeu, adicã îi oprește de la cele sfinte de la 10 la 20 de ani. În canonul 65, același Sfânt Vasile cel Mare zice: "femeia ce va fermeca pe strãini și pe ai sãi (se oprește de la cele sfînte) ani 9 și metanii 500 pe zi.
lar canonul 61 al Sinodului al VI-lea Ecumenic oprește de la Sfânta Împãrtãșanie pe cei ce merg la ghicitori, la cãrți de joc și altele asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de șase ani de zile. lar "dacã vor stãrui în acestea și nu se vor feri de aceste meșteșuguri pierzãtoare și pãgânești, hotãrâm sã se lepede cu totul de la Bisericã, precum și Sfîntele Canoane învațã...".
Sfântul loan Postitorul scurteazã canonul vrãjitorilor și al celor ce aleargã la vrãji, numai la 3 ani oprire de la cele sfinte, dacã se mãrturisesc de pãcat, dacã îl pãrãsesc definitiv, dacã țin post zilnic pânã la orele 3 dupã masã și fac câte 250 de metanii pe zi.
Dar și Sfânta Scripturã aratã cât de greu pedepsește Dumnezeu pe cei ce alergau la vrãjitori, cã auzi ce zice: Pe fermecãtori nu-i lãsați sã trãiascã (leșire 22, 18). Și iarãși zice: Și bãrbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descântãtori sau vrãjitori, cu moarte sã se omoare; pe amândoi cu pietre sã-i ucideți cã vinovați sunt (Levitic 29, 27) Și iarãși: Sufletul care se va duce la descântãtori sau la vrãjitori ca sã curveascã în urma lor, Eu voi întoarce fața Mea împotriva sufletului aceluia și-l voi pierde din poporul lui (Levitic 20, 6).
Vedem cã pe împãratul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amarã și grea în Babilon, cã "trecea pe fiii lui prin foc și fãcea descântece și felurite vrãji și a fãcut grãitori din pântece și vrãjitori și a înmulțit a face rãu înaintea Domnului, ca sã-l înlãture pe el de la împãrãție" (II Paralipomena 33, 6). Pe împãratul Saul l-a pedepsit Dumnezeu cu pierderea împãrãției și cu moarte de ocarã, pentru cã a lãsat pe Dumnezeu și a chemat femeie grãitoare din pântece, urmând ghiciturile ei (I Regi 28, 7). lar pe împãratul Ohozia s-a mâniat Dumnezeu foarte tare, cã a trimis sã întrebe pe vrãjitoarea din Ecron.
Spuneți-ne mai pe larg despre pãcatul ghicirii cu cãrți sfinte, sau cum se numește "deschiderea pravilei", care se obișnuiește astãzi la credincioși.
Vrãjirea cu lucruri și cu cãrți sfinte este al patrulea fel de vrãjitorie și se cheamã "ghitia". Acești vrãjitori amestecã vrãjile lor cu rugãciuni, cu psalmi și cu alte cuvinte sfinte, adresate cãtre Maica Domnului și cãtre sfmți, ca sã poatã înșela mai ușor pe cei slabi în credințã. Acest fel de vrãji îl obișnuiesc mai ales femeile cele rele, bãtrânele și țigãncile, pentru a amãgi pe cei slabi la minte.
latã ce zice despre acestea Sfântul loan Gurã de Aur: "Tu zici cã bãtrâna aceea este creștinã și omul acela este ghicitor creștin și când descântã sau deschid cartea nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Nãscãtoarei de Dumnezeu și al sfinților; deci ce rãu fac ei? La aceasta îți rãspund cã pentru aceasta se cuvine mai cu seamã sã urãști pe femeia cea rea și pe acel rãu fermecãtor și ghicitor (din cãrți) fiindcã folosesc spre ocarã și necinste numele lui Dumnezeu.
Creștini fiind, lucreazã ca pãgânii. Pentru cã și diavolii, cu toate cã numesc numele lui Dumnezeu, însã tot diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic cã este creștinã femeia care a descântat și nimic alta nu zice, fãrã numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urãsc și mã întorc de la ea, cã întrebuințeazã numele lui Dunmezeu spre ocarã. Numindu-se pe dânsa creștinã, se aratã pe sine cã lucreazã cele ale pãgânilor" (Hristoitia, op. cit., p. 305-320).
Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii și a altor cãrți sfinte, se opresc de la Împãrtãșanie pânã la 7 ani, pentru cã Psaltirea este o carte sfântã cu multe proorocii în ea, insuflatã de Duhul Sfânt, și este pentru rugãciune, iar nu pentru ghicit și câștigat bani spre osândã. Același pãcat fac și unii preoți care "deschid cartea”, cum se spune în popor, și cad sub grea osândã, atât ei, cât și cei care cer sã le deschidã Sfânta Evanghelie.
Pentru ce au cãzut creștinii în vrãjitorie?
Pentu cã a slãbit în ei credința și frica de Dumnezeu; pentru cã nu se roagã îndeajuns creștinii de astãzi, ca sã-și împlineascã cererile lor prin rugãciune, iar nu prin ghicire; pentru cã nu citesc Sfânta Scripturã sã vadã ce osândã ajung pe cei vrãjitori și pentru cã nu merg regulat la bisericã, nu se spovedesc în cele patru posturi și nu cer la nevoie sfatul și rugãciunile preotului. Mai aleargã unii creștini la ghicit pentru cã au uitat fagãduințele pe care le-au dat lui Hristos la Sfântul Botez, când au spus: Mã lepãd de satana, și de toate lucrurile lui, și de toatã slujirea lui... De asemenea, mai aleargã creștinii la ajutorul diavolului când nu li se împlinește cererea lor la Bisericã sau pentru cã uitã de moarte și de ziua judecãții lui Hristos.
De aceea, Sfînții Pãrinți ne îndeamnã sã alergãm numai la Dumnezeu, numai la Bisericã și la preoți, iar nu la diavoli și la slugile lor. Iar Sfântul loan Gurã de Aur ne sfãtuiește, zicând: "Vã rog, fiți curați de aceastã înșelãciune... și când voiești a cãlca pragul casei tale, sã zici mai întâi acest cuvânt: Mã lepãd de tine, satanã, și de cinstirea ta, și de slujirea ta. și mã unesc cu tine, Hristoase! Fãrã cugetarea aceasta niciodatã sã nu ieși din casã. Aceasta sã-ți fie toiag, aceasta armã, aceasta cetate de apãrare, și împreunã cu aceste cuvinte fã și semnul crucii pe fruntea ta. Cã așa, de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea sã te vatãme pe tine" (Hristoitia, pp. 316-317).
Cum pot creștinii sã se izbãveascã de vrãjitorii și de tot felul de farmece izvodite de diavolul?
Cel ce crede cu tãrie în Dumnezeu, cel ce se roagã neîncetat lui Dumnezeu și aleargã mereu la Sfânta Bisericã, nu va cere niciodatã ajutorul diavolului și al vrãjitorilor, care sunt vrãjmașii lui Dumnezcu.
Deci, cei ce au credințã tare în Dumnezeu, sã-I cearã neîncetat ajutorul. lar cei slabi in credințã, care au cerut vreodatã ajutorul vrãjitorilor, dacã vor sã se mântuiascã, mai întâi sã se spovedeascã de acest pãcat și sã cearã canon. Apoi, sã nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu sã alerge. Apoi, sã se roage cât mai mult cu rugãciuni și lacrimi din inimã (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) și așa cu rãbdare și cu credințã se vor izbãvi de vrãji și vor primi darul Duhului Sfânt.
Ce sunt visurile si vedeniile, care este deosebirea între ele și de câte feluri sunt?
Vã rãspund cu cuvintele Sfântului loan Scãrarul, care zice: "Visul este mișcarea minții în vremea nemișcãrii trupului. lar nãlucirea (vedenia falsã) este amãgirea ochilor, când doarme cugetarea. Nãlucirea este ieșirea minții când trupul vegheazã. Nãlucirea este o vedere a ceva farã ipostas (nereal) " ( Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 75). latã dar ce sunt visele și vedeniile. Ele sunt de douã feluri: vise și vedenii bune și rele. lar deosebirea dintre ele este aceasta: Visele și vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descoperã voia Lui cea mare, numai la cei ce sunt cu totul desãvârșiți și sfinți și care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul losif, cãruia i s-a arãtat Arhanghelul Gavriil în vis, poruncindu-i sã fugã cu Pruncul lisus și cu Fecioara Maria în Egipt. Visele bune vin de la îngeri și ne amintesc de moarte și de osândã, iar dupã ce ne deșteptãm, ne îndeamnã la rugãciune și la pocãințã. Dimpotrivã, visele și nãlucirile rele sunt de la diavoli, prefãcuți în îngeri de luminã sau în sfinți, care ne amãgesc în somn cã suntem buni și vrednici de rai; iar dupã ce ne deșteptãm "ne scufundãm în mândrie și în bucurie" (Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).
Este pãcat sã creadã creștinii în vise și vedenii?
Spune Sfântul loan Scãrarul cã "cel ce crede în vise, este asemenea celui ce aleargã dupã umbra sa și încearcã s-o prindã". Tot el spune, cã "diavolii slavei deșarte sunt în visuri prooroci. Ei închipuiesc, ca niște vicleni, cele viitoare, și ni le vestesc mai dinainte. lar dacã se împlinesc vedeniile, ne minunãm și ne mândrim cu gândul, ca și cum am avea darul înaintevederii (proorociei). Cei ce ascultã pe diavolul, aceștia s-au fãcut adeseori prooroci mincinoși. Și mai departe zice: "Diavolii nu știu nimic de cele viitoare, dintr-o cunoștințã de mai înainte, cãci și doctorii pot sã ne spunã moartea de mai înainte". Apoi încheie, zicând" Când începem sã credem în visele diavolilor, ei își bat joc de noi, chiar când suntem treji.
Cel ce crede visurilor și nãlucirilor din somn este cu totul necercat. lar cel ce nu crede nici unora este fîlosof” ( Filocalia, vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).
Deci, este pãcat sã credem în visuri și în vedenii, cã prin acestea ne amãgesc foarte ușor diavolii și ne aruncã în pãcatul cel cumplit al mândriei și al slavei deșarte, când omul se încrede în sine mai mult decât în cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest meștesug ispititor, diavolul a amãgit pe mulți creștini și cãlugãri, aruncându-i apoi în prãpastia pierzãrii. lar dacã cineva are totuși îndoialã de visul sau vedenia sa, sã se spovedeascã la duhovnic și sã-i cearã sfatul lui, cã prin duhovnic grãiește Dumnezeu.
Din câte pricini se înșealã oamenii de vedenii și de visuri deșarte?
Din șapte pricini se înșalã creștinii de vedenii și visuri, ca și cum ar fi de la Dumnezeu, și anume: din mândrie, din slavã deșartã, care este prima fiicã a mândriei; din cauza minții slabe și neiscusite a creștinilor, din cauza râvnei nesocotite a unor creștini, care se roagã și postesc mult ca sã aibã vedenii, de care spune Sfantul Isaac Sirul: "Cu mare boalã bolește cel ce are râvna cea rea" (Filocalia, vol. X, Cuvântul 58). A cincea pricinã a amãgirii prin vedenii și visuri este neascultarea de duhovnici și îndãrãtnicia unor credincioși, mai ales a celor mândri, din care cauzã ușor sunt vânați de diavolul; a șasea pricinã vine din cauza vieții de sine ascunse a unora și din nemãrturisirea curatã a gândurilor la duhovnic. lar ultima pricinã prin care se înșalã creștinii cu visuri și vedenii mincinoase este necunoștința de sine și lipsa de citire a Sfintei Scripturi și a Sfinților Pãrinți.
Despre acestea spune și înțeleptul Sirah, zicând: "Visurile cele rele sunt deșertãciune, ca vrãjile și descântecele, și pe mulți visurile i-au înșelat și au cãzut toți cei ce au nãdãjduit într-însele" (Isus Sirah 34, 1-7). Cel ce crede lesne în visuri și în vedenii, farã multã cercetare și sfat, sã se canoniseascã, la fel cu cei ce merg la vrãji și descântece, adicã pânã la 7 ani sã se opreascã de la Sfânta Împãrtãșanie.
Fragment din cartea "Ne vorbește Pãrintele Cleopa", vol.4, Editura Mãnãstirea Sihãstria, 2004, pp. 130-142

Sursa: Parohia Zlatari

Nr. accese: 33256, Ultimul acces: 2026-06-14 00:30:43